Cuvânt introductiv

Consiliul Fiscal din România reprezintă o transpunere instituțională și o adaptare a normelor fiscale europene în legislația autohtonă. Deși este o instituție relativ nouă pe plan european și național, Consiliul Fiscal are o misiune importantă în contextul românesc, din mai multe considerente. Astfel:

• Temeiul legislației fiscale europene – întruchipată și de legislația românească (în special de Legea nr. 69/2010 republicată) – are origine și în lecțiile Marii Recesiuni. Țări cu vulnerabilități accentuate de politici fiscale pro-ciclice, deficite externe și creșterea îndatorării ce au fost alimentate de mișcarea neîngrădită a capitalurilor (specifică Pieței Unice) și de insuficiența mijloacelor macroprudențiale, au suferit corecții dureroase după 2009. Această realitate reclamă prudență și cumpătare în politicile economice, manifestate, în domeniul fiscal-bugetar, prin acumularea de spațiu fiscal. Chiar dacă legislația europeană va suferi simplificări și, poate, extinderi – printr-o „capacitate fiscală” europeană – România este bine să onoreze litera și, mai ales, spiritul exprimate de Legea Responsabilității Fiscale. Acest spirit implică transparență, predictibilitate și comprehensivitate în construcția și execuția bugetelor publice, un regim fiscal echitabil.

• Spațiul fiscal este vital în economii emergente, care prin definiție nu emit monedă de rezervă; aceste economii au nevoie de „tampoane” adecvate, mai ales în vremuri cu incertitudini mari și piețe financiare ușor schimbătoare. Leul nu este monedă de rezervă, iar BNR nu are spațiul de manevră al unor bănci centrale mari. De aceea, dezechilibrele trebuie să ne preocupe în mod serios, pentru a evita deteriorarea stabilității financiare, a evaluării riscului suveran, a finanțării și dinamicii economiei.

• Datoria publică a ajuns la cca 59% din PIB în 2025 de la cca 35% din PIB în 2018, conform metodologiei UE, iar adâncirea „deficitelor gemene” în ultimii ani, în special a celui extern (deficitul de cont curent a depășit 8% din PIB în 2024), cu o structură în deteriorare a finanțării, singularizează România față de alte state membre din regiune; o corecție amplă a deficitului bugetar este absolut necesară.

• Exodul de capital uman, deficitul în creștere de forță de muncă, explică majorări salariale pentru atenuarea fenomenului. Dar dezechilibre externe excesive nu iartă și pot reclama ajustări drastice când mediul internațional devine nefavorabil; creșterile de venituri trebuie să aibă în vedere mersul productivității, al competitivității economiei.

• O calibrare adecvată a mixului de politici macroeconomice este esențială pentru protejarea echilibrelor. Aceste politici trebuie să țină cont de interesele pe termen mediu și lung ale economiei românești, să evite măsuri ad-hoc, nefundamentate analitic, ce sunt contraproductive. Politicile trebuie să fie sustenabile.

• Problema armonizării politicilor economice este cu atât mai acută cu cât reperele de atins nu se limitează la managementul situației curente, ci au de urmărit un obiectiv foarte ambițios – așa cum a fost propus de raportul elaborat sub egida Comisiei Naționale, precum și de Planul de Acțiune asociat – acela al adoptării monedei euro (și, în prealabil, de intrare în Mecanismul Cursurilor de Schimb – ERM2); cu deficite mari nu se poate adera la zona euro, nici intra în ERM2.

• Creșterea veniturilor fiscale este necesară având în vedere subfinanțarea unor bunuri publice de bază – educație, sănătate, infrastructura de bază. Venituri fiscale de cca 28% din PIB sunt considerabil sub pretențiile și nevoile unui stat membru al UE. Creșterea veniturilor fiscale are de considerat și noua lege a pensiilor. Această lege urmărește reașezarea sistemului de pensii pe baze mai echitabile, însă are un impact major asupra bugetului public și va complica mult efortul de reducere a deficitului său structural.

• Deși modalități concrete de corecție fiscal-bugetară sunt temă de dezbateri publice și politice – ele putând fi realizate atât prin majorarea veniturilor (creșterea ratelor, a eficienței colectării, sau a ambelor, în cazul celei din urmă prin informatizare și combatere fermă a evaziunii și „optimizărilor” fiscale), cât și printr-o ajustare a structurii cheltuielilor publice, cu respectarea principiului eficienței – necesitatea unei corecții ample a bugetului consolidat nu poate fi pusă sub semnul întrebării.

• Cheltuielile de apărare, ce vor crește, și îmbătrânirea populației complică mult procesul de corecție bugetară.

Oportunitatea de a reprezenta o nouă echipă învestită de Parlament cu un mandat – în litera și spiritul legislației europene – la Consiliul Fiscal, onorează și obligă în egală măsură. Misiunea este de a servi societatea cu onestitate profesională, de a evalua designul și derularea politicilor fiscal-bugetare, relația cu alte componente ale politicii economice.

O etapă dificilă – de construcție instituțională – a fost parcursă în mandatul anterior și, acum, aceasta trebuie continuată cât mai bine, în slujba intereselor economice de ansamblu ale României, ca stat membru al Uniunii Europene.

Acad. Daniel DĂIANU
Președintele Consiliului Fiscal